Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

În perioada 28 octombrie – 03 noiembrie 2019, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 376 298 traversări, dintre care un număr mai mare – 188 408 treceri pe sensul de intrare în Republica Moldova. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 93 951 traversări. Cea mai „activă” frontieră a fost cea cu România, 51% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:

PTF Leușeni – 73 250 traversări persoane,
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 48 263 traversări persoane,
PTF Sculeni – 44 542 traversări persoane,
PTF Otaci – 38 010 traversări persoane,
PTF Giurgiulești-Galați – 30 630 traversări persoane,
PTF comun Palanca – 19 188 traversări persoane,
PTF Cahul – 18 136 traversări persoane.

Cea mai aglomerată zi a fost sâmbătă, 2 noiembrie 2019, fiind înregistrate valori de 64 594 traversări persoane și 14 801 traversări mijloace de transport. Din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 36 416 traversări.

Pe parcursul săptămânii precedente, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 72 de evenimente, cu documentarea a 83 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 28 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 21 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– 18 conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor;
– cinci tentative de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 128 de consemne, dintre care 10 pe INTERPOL, iar 118 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente, 89 de cetăţeni străini, dar și 78 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 70 procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 133 600 lei și încasarea amenzilor de 56 750 lei.

Mihaela Rotari

Share