Sistem fotovoltaic la o cooperativă apicolă din Orhei. Bolea: Este un exemplu care poate fi replicat in diverse domenii

Sistem fotovoltaic la o cooperativă apicolă din Orhei. Bolea: Este un exemplu care poate fi replicat in diverse domenii

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a participat la inaugurarea sistemului fotovoltaic instalat la cooperativa apicolă C.I. SANDIC HONEY GROUP, din raionul Orhei, informează OFICIAL. 

Cooperativa reunește în prezent 12 întreprinderi din domeniu și administrează împreună peste 7000 de familii de albine.

Membrii cooperativei asigură în prezent întreg lanțul valoric de colectare, procesare și ambalare a produselor apicole.

Cooperativa a beneficiat de un împrumut de la ADMA în valoare de 843.450 de lei și un grant din partea Proiectului Tehnologiile Viitorului în sumă de 200.000 de lei plus asigurarea echipamentului in valoare de peste 48 mii de lei.

Capacitatea sistemului de panouri solare este de 164 KW. Investiția dată va genera aproximativ 240 mii kWh anual. Astfel, consumul de energie electrică va scădea cu aproximativ 65%, ceea ce va permite reducerea costurilor produsului final.

Datorită energiei verzi, competitivitatea produselor apicole va creste semnificativ.

„Astfel de cooperative sunt un model de gestionare eficientă a investițiilor, care demonstrează cu lux de amănunte că, doar asociindu-se, producătorii agricoli, pot depăși un șir de probleme. Este un exemplu care poate fi replicat in diverse domenii.

Este o practică europeană, care încetul cu încetul prinde rădăcini și la noi. Este foarte bine ca membrii cooperativei au decis sa folosească energia regenerabilă. Îndemnăm antreprenorii sa fie mai îndrăzneți si sa-și crească independența energetică, sa reducă cheltuielile pentru energia electrică”, spune ministrul.

Bolea spune că oportunități de finanțareiîn acest scop sunt mai multe.

„Avem diverse proiecte care oferă sprijin in domeniul dat. AIPA, de asemenea, oferă subvenții pentru procurarea panourilor fotovoltaice. Important este ca producătorii sa conștientizeze că, acesta este viitorul agriculturii”, spune ministrul.

Share