Sinteza de activitate a CNA pentru săptămâna trecută
Centrul Național Anticorupție raportează pentru săptămâna trecută percheziții în dosare de finanțare ilegală a unei formațiuni politice, dar și amenzi de peste 1 milion de lei pentru corupere electorală pasivă. Mai exact, CNA a recepționat de la Poliție mai multe procese-verbale cu privire la contravenția săvârșită pe fapte de corupere electorală, suma amenzii pentru acest gen de contravenție variind între 25 de mii de lei și 37 500 de lei. În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora.
Totodată, au fost desfășurate acțiuni de urmărire penală în Chișinău și în mai multe localități din raioanele Orhei, Rezina și Nisporeni în vederea documentării faptelor ilicite de corupere electorală și finanțare ilicită a partidelor politice, săvârșite de persoane în interesul unui grup criminal organizat. În urma perchezițiilor efectuate, au fost depistate multiple discuții pe aplicații mobile privind susținerea unor formațiuni și persoane politice în schimbul unor remunerații ilicite, dar și alte obiecte care demonstrează implicarea și participarea activă a unui grup de persoane la acțiunile de corupere electorală și finanțare ilicită a partidelor. La moment, 8 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sunt plasate în instituții penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au soluționat 9 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată 6 cauze penale.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 4 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Printre acestea se numără 2 construcții locative, un mijloc de transport și 3 terenuri pentru construcție. Acestea au fost indisponibilizate într-un caz de spălare de bani.
Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 16 rapoarte de expertiză și 3 avize pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămâna trecută. În perioada menționată au fost organizate 14 instruiri anticorupție pentru 659 de persoane. CNA notifică inițierea a 4 analize operaționale, eliberarea a 97 de caziere de integritate, recepționarea a 41 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 1618 de materiale în cancelaria Centrului.