Serviciul Fiscal de Stat demarează acțiuni de recuperare a creanțelor persoanelor fizice la impozitul pe bunurile imobiliare și impozitului funciar

Serviciul Fiscal de Stat demarează acțiuni de recuperare a creanțelor persoanelor fizice la impozitul pe bunurile imobiliare și impozitului funciar

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) informează contribuabilii persoane fizice-cetățeni, care înregistrează restanță la achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și/sau impozitului funciar, despre demararea acțiunilor de recuperare a creanțelor respective, transmite OFICIAL.

SFS precizează că termenul limită de achitare a obligațiilor fiscale menționate a fost depășit, acesta fiind data de 30 iunie 2021.
În vederea eliberării avizului de plată corespunzător situației curente, persoanele fizice sunt rugate să se adreseze la Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL) din cadrul primăriei în raza de administrare a căreia sunt amplasate bunurile imobiliare sau la Direcția deservire fiscală în raza de administrare pentru a primi informația privind suma restantă.
Achitarea poate fi efectuată prin diverse modalități:
  • în numerar, la cea mai apropiată instituție financiară;
  • prin intermediul terminalelor de plată sau oficiului poștal;
  • on-line, prin Serviciul guvernamental de plăți electronice MPay (mpay.gov.md) sau prin intermediul paginii oficiale a SFS (www.sfs.md), compartimentul ,,Servicii”, categoria ,,persoane fizice”, subcompartimentul ,,Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni”;
  • Internet Banking/aplicație mobilă a instituției financiare care Vă deservește, cu selectarea serviciului Mpay.
Totodată, menționăm că, în scopul facilitării utilizării modalităților on-line de achitare, Serviciul Fiscal de Stat a elaborat Ghidul privind achitarea impozitelor și taxelor prin intermediul serviciului MPay și serviciului electronic „Achitarea on-line a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice cetățeni”, care poate fi accesat aici.
Suplimentar, în cazul neachitării restanțelor la bugetul public național, Serviciul Fiscal de Stat va fi nevoit să aplice prevederile Codului fiscal în partea ce ține de executarea silită a plăților.
Doina Buruiană
Share