Șase persoane, printre care medici și farmaciști, cercetați penal pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice în proporții mari, în scop de înstrăinare

Șase persoane, printre care medici și farmaciști, cercetați penal pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice în proporții mari, în scop de înstrăinare

Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor Procuraturii UTA Găgăuzia, în baza materialelor și informației preliminare deținute, au documentat acțiunile pretins ilegale ale unor persoane care ar pune în circulație ilegal substanțe narcotice în proporții mari, în scop de înstrăinare, pe teritoriul raionului Comrat, informează OFICIAL.

Astfel, la 19 mai, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile și birourile a șase figuranți pe dosar, printre care medici, farmaciști și consultanți de vânzări specializați pe medicamente, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani.

Polițiștii au depistat un depozit plin cu cutii cu medicamente cu efect psihotrop, contrafăcute, cu termen de valabilitate expirat.

De asemenea, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, utilaj artizanal de consumare a drogurilor, zeci de seringi cu lichid străveziu, un stick și laptop, un pat de la armă, cataloage pentru evidența persoanelor consumatoare de droguri, mape cu acte de evidență contabilă și mijloace bănești obținute din activități ilegale.

Obiectele și substanțele ridicate urmează a fi supuse expertizei pentru a stabili cu exactitate tipul drogului și cantitatea exactă.

Bănuiții sunt cercetați la libertate, iar dacă vina le va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

Investigațiile continuă în scopul stabilirii provenienței substanțelor psihotrope, în vederea destructurării întregului grup infracțional și împiedicarea introducerii acestora pe teritoriul Republicii Moldova.

Share