Șapte noi decese provocate de COVID-19

Șapte noi decese provocate de COVID-19

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 15 078 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1185 în Transnistria. În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 Chișinău, au fost internate 69 persoane cu suspecție la COVID-19.

Starea de sănătate a persoanelor infectate: 455 stare gravă (dintre care 25 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1064 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Alte 199 persoane au fost tratate și externate. Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 8599.

Până la ziua de azi, au fost confirmate 2300 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici – 581, farmaciști – 27, asistenţi medicali – 915, felceri – 117, personal auxiliar – 660 persoane.

Totodată, Ministerul Sănătății informează despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:

Deces 496: Femeie de 71 ani, din raionul Sîngerei. Internată la data de 11 iunie, la Institutul Oncologic. Comorbidități: limfon non-Hodgkin limfoblastic, trombocitopenie secundară, anemie.

Deces 497: Femeie de 75 ani, din raionul Sîngerei. Internată la data 31 mai, la Spitalul Clinic Bălți. Comorbidități: anemie cronică ferum deficitar, agor pectoral de efort.

Deces 498: Bărbat de 50 ani, din raionul Leova. Internat la data de 22 iunie, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: contuzie cerebrală gravă, hemoragie subarahoidă traumatică.

Deces 499: Bărbat de 54 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 16 iunie, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: hipertensiune arterială, cardiomiopatie hipertensivă și pulmonară, bronhopneumopatie cronică obstructivă.

Deces 500: Bărbat de 62 ani, din raionul Cahul. Internat la data de 28 mai la Spitalul Raional Cahul. Comorbidități: cancer pulmonar, intoxicație canceroasă.

Deces 501: Femeie de 80 ani, din Transnistria. Comorbidități: cardiomiopatie mixtă, boala inschemică a cordului, hipertensiune arterială.

Deces 502: Ministerul mai anunță și despre pierderea unui specialist valoros din sistemul medical. Este vorba de Baranov Ion Petru, de 65 ani, din Soroca. Acesta activa în calitate de medic de familie, director al Centrului de Sănătate, s. Bădiceni. Sincere condoleanțe familiei îndurerate și colegilor.

Mihaela Rotari

Share