Șapte moldoveni au fost deportați din Federația Rusă, iar doi din UE

Șapte moldoveni au fost deportați din Federația Rusă, iar doi din UE

Șapte moldoveni au fost deportați din Federația Rusă. În Uniunea Europeană a fost limitată intrarea pentru doi conaționali, alți doi fiind deportați. Aceste date se conțin  în  comunicatul de presă al  Poliției  de Frontieră.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:

– două persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
– patru persoane au făcut uz de fals în actele de călătorie;
– două persoane au fost documentate pentru transportarea ilegală a mărfurilor și bunurilor prin punctul de trecere a frontierei de stat;
– cinci cetățeni străini au fost documentați pentru nerespectarea regulilor de ședere pe teritoriul R.Moldova;
– cinci persoane au fost documentate pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
– opt persoane și un mijloc de transport dat la consemn au fost reținute la frontiera de stat ca urmare a informațiilor primite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.

Conform datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 54 016 traversări și cel al mijloacelor de transport 14 373 traversări.

Maria Roșca

Share