Sancţionat contravenţional pentru comercializarea pachețelelor cu frunze de dafin, fără acte de proveniență

Sancţionat contravenţional pentru comercializarea pachețelelor cu frunze de dafin, fără acte de proveniență

Ieri, poliţiştii Secţiei Securitate Publică a Inspectoratului sectorului Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au efectuat un control la domiciliul unei persoane, dupa ce ar fi intrat în posesia unei informaţii precum că pe adresa dată, com. Truşeni, sunt achiziţionate și expuse spre comercializare condimente (frunze de dafin), fără autorizație de funcționare sau careva acte care ar permite desfășurarea activității de întreprinzător.

În urma controlului efectuat la domiciliul bărbatului în vârstă de 56 de ani, de către forțele de ordine au fost depistate 1470 pachețele ambalate cu frunze de dafin, doi saci cu frunze de dafin și 1500 pachețele curate, fără acte de proveniență.

Astfel, marfa a fost ridicată, iar bărbatul urmează a fi sancţionat contravenţional pentru ,,Desfăşurarea ilegală a activităţii  de întreprinzător “ şi ,,Achiziţionarea, păstrarea, transportulul şi comercializarea ilegală a valorilor materiale”.

Mihaela Rotari

Share