Salvatorii din Orhei au deblocat un copil de un an dintr-un automobil

Salvatorii din Orhei au deblocat un copil de un an dintr-un automobil

Salvatorii au intervenit prompt și au deblocat ușa unui automobil în interiorul căruia se afla un copil de un an. Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 13 noiembrie 2024 în orașul Orhei.

Potrivit informațiilor, mama copilului a apelat de urgență Serviciul 112, solicitând intervenția echipelor de salvatori, după ce micuțul ei a rămas blocat în mașină. Femeia a parcat automobilul și din neatenție a lăsat cheile pe panoul de bord, înainte de a ieși din vehicul. Atunci, când a intenționat să-și ia copilul, ușa automobilului s-a blocat, iar micuțul a rămas singur în interior.

La fața locului au intervenit angajații IGSU, care au deblocat ușa și au scos copilul în maximă siguranță. Intervenția salvatorilor a fost rapidă și eficientă, iar datorită apelării imediate și intervenției prompte a echipelor specializate, micuțul nu a avut de suferit.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență subliniază importanța reacției rapide în fața unor situații de urgență și atrage atenția asupra responsabilității părinților de a preveni astfel de riscuri. Specialiștii îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să fie vigilenți și să asigure supravegherea permanentă a copiilor.

În cazul în care apar situații de urgență sau riscuri pentru viața și siguranța persoanelor, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.

Share