Rezultatele controalelor ulterioare finalizate în perioada 13-17 decembrie 2021

Rezultatele controalelor ulterioare finalizate în perioada 13-17 decembrie 2021

În rezultatul controalelor ulterioare finalizate în săptămâna curentă, Serviciul Vamal a constatat apariția obligației vamale suplimentare în cuantum de peste 3 milioane de lei.     

Au fost constatate următoarele tipuri de încălcări ale legislației vamale:

  • prin intermediul asistenței administrative internaționale în domeniul vamal a fost stabilit că, la momentul vămuirii, a fost acordată neîntemeiat scutirea de taxă vamală în baza originii preferențiale a mărfurilor (autovehicule);
  • calcularea eronată de către exportatorii aprobați a taxelor vamale drawback la exportul mărfurilor în regim preferențial (fire, cabluri, figurine din plastic, tapițerii pentru scaune auto);
  • aplicarea neîntemeiată a cotei reduse a taxei vamale (de la 15 % la 0%) la importul mărfurilor contingentate (lapte și smântână);
  • atribuirea eronată a codului tarifar al mărfurilor importate (tonere, articole din materiale plastice, arbori de transmisie), fapt ce a condus la diminuarea taxelor vamale încasate la momentul vămuirii (de la 10% la 6,5%; de la 10% la 1%; de la 5% la 0%; de la 8% la 0%).
  • transmiterea în comodat, în perioada de până la 3 ani, a mijloacelor fixe (mijloace de transport), care anterior au beneficiat de tratament tarifar favorabil, fiind incluse în capitalul statutar;
  • diminuarea valorii în vamă a mărfurilor importate, prin declararea neintegrală a elementelor de valoare (îmbrăcăminte, accesorii, mobilier).

Ca rezultat al conformării voluntare a unui agent economic, prin depunerea în adresa organului vamal a cererii privind scoaterea de sub supraveghere vamală a mărfurilor (tractor rutier), importate cu beneficierea de facilități fiscale și vamale, au fost recalculate drepturile de import corespunzătoare.

Potrivit prevederilor art. 232 alin. (2) Cod Vamal al RM, în cazul în care persoana, până la iniţierea controlului ulterior, comunică din proprie iniţiativă, în scris organului vamal despre comiterea contravenţiilor vamale prevăzute la art.231 pct.6) şi pct.11) din Codul vamal al RM, cu anexarea actelor justificative, aceasta se eliberează de răspundere materială şi contravenţională, cu condiţia achitării incontestabile şi benevole a drepturilor de import datorate şi a penalităţilor calculate.

Share