Regia „Autosalubritate” se alătură mișcării globale „Iulie Fără Plastic”

Regia „Autosalubritate” se alătură mișcării globale „Iulie Fără Plastic”

Î.M. Regia „Autosalubritate” se alătură mișcării globale „Iulie Fără Plastic”, precum și campaniei „Susțin Moldova, Refuz Plastic, Sunt Europa”, organizată de A.O. Centrul de instruire și consultanță E-Circular, acțiuni dedicate conștientizării, educării și promovării soluțiilor de reducere a consumul de plastic, în special a celui de unică folosință.

Î.M. Regia „Autosalubritate” este antrenată într-o astfel de campanie zi de zi, datorită contractului semnat cu uzina de sortare, care permite ca toate deșeurile colectate de la platformele de stocare a deșeurilor din municipiul Chișinău sunt sortate atât la uzină, cât și la stația de transfer, iar ulterior transmise reciclatorilor spre revalorificare.

Astfel, orașul Chișinău este campion absolut în Republica Moldova la capitolul sortare/revalorificare a deșeurilor din plastic.

Totodată, operatorul municipal de salubrizare consideră extrem de importantă implicarea copiilor. Iată de ce, în cadrul acțiunii #IulieFărăPlastic, Î.M. Regia „Autosalubritate”, împreună cu administrația publică locală, va continua campaniile municipale de educare a tinerilor din Chișinău.

Vă provocăm să vă alăturați acțiunii prin trei pași simpli:

– Să nu utilizăm paiele de plastic și paharele de unică folosință, să reparăm lucrurile stricate sau să recuperăm componentele care mai pot fi folosite;
– Putem refuza pungile de la supermarket și să utilizăm o plasă de textil care poate fi reutilizată timp îndelungat;
– Analizăm ce produs din plastic folosim des și încercăm să găsim alternative pentru a ne forma obiceiuri noi.

Share