Reforma Agenției „Moldsilva” țintește indici clari de performanță și competitivitate

Reforma Agenției „Moldsilva” țintește indici clari de performanță și competitivitate

Reforma Agenției „Moldsilva” țintește indici clari de performanță și competitivitate, pentru a reuși promovarea unui management forestier modern și prestarea serviciilor de calitate populației, informează OFICIAL.

„Aceste aspecte, dar și corectarea unor erori ale administrațiilor precedente, au stat la baza deciziei de creare a Ocolului Silvic Sîngerei în cadrul ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Bălţi”. Această structură a fost lichidată în urma unor reforme anterioare, iar activitatea ulterioară din cadrul entității silvice de la Bălți a demonstrat faptul că a fost o decizie neinspirată” – se spune într-un comunicat de presă.

Dumitru Cojocaru – directorul Agenției „Moldsilva”, în cadrul vizitei la Ocolul Silvic Sîngerei, a menționat că orice modificare cu statut de reformă trebuie să fie bine structurată și argumentată, dar și în beneficiul cetățenilor. „În acest caz, populația locală va putea procura masa lemnoasă sau utiliza alte servicii ale subdiviziunii silvice, fără o deplasare suplimentară la Bălți, de circa 45 km. Directorul Agenției „Moldsilva” a menționat aportul silvicultorilor la amenajarea sediului Ocolului Silvic Sîngerei, această diferență de atitudine fiind vizibilă și în pozele de la eveniment”, mai menționează sursa.

Cristina Pendea

Share