Recomandările Poliției pentru copii și părinţi în perioada vacanţei de iarnă
Odată cu vacanța de iarnă a copiilor, Poliția Republicii Moldova a venit cu unele recomandări pentru siguranța copiilor, informează Oficial.
Astfel:
– Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun că sunt trimişi de părinţii voştri. Uşa trebuie să fie mereu încuiată.
-Nu oferiți date personale sau poze celor cu care corespondați pe internet.
-Nu spuneţi persoanelor străine care sună la telefon că sunteţi singuri acasă.
– Sunaţi sau mergeţi la un vecin de încredere în cazul în care vă este frică, vă simțiţi amenințați sau aveţi o urgență.
– Cercetaţi pârtia (derdeluş). Trebuie să fie lipsită de obstacole precum copaci, stâlpi și garduri, să fie prevăzută la bază cu o plasă de siguranță.
– Colindați în grupuri. Feriţi-vă de persoanele care nu prezintă încredere!
– Circulaţi doar pe trotuar. Pe drumurile unde nu există trotuare, circulaţi întotdeauna pe partea stânga, cât mai aproape de marginea drumului, astfel ca maşinile care circulă pe partea carosabilă să vină din faţa voastră!
ATENTIE! Daca se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, NU TRVERSAŢI, chiar daca semaforul arata culoarea verde.
Toate aceste recomandări vor fi mai usor de respectat de către copii dacă voi, ca părinți:
– Le acordați toată atenția de care ei au nevoie.
– Discutaţi deschis cu ei despre problemele care-i apasă.
– Învăţaţii că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!
– Pe cei mici învăţaţii că, în cazul în care se pierd, nu trebuie să încerce singuri să-şi caute părinţii!
– Învăţaţii să spună cuiva în care au încredere dacă se simt speriați sau ameninţați!
– Asiguraţi-vă că vor spune întotdeauna NU persoanelor care, sub diferite pretexte, îi cer să-i însoţească.
Mihaela Rotari