R.Moldova și Lituania vor colabora în domeniul sănătății

R.Moldova și Lituania vor colabora în domeniul sănătății

Astăzi, în cadrul Adunării Mondiale a Sănătăţii, sesiunea a 68-a, ministrul sănătăţii, dl Mircea Buga a avut o întrevedere bilaterală cu Rimante Salaseviciute, omologul său din Lituania.

Discuţiile s-au axat pe marginea subiectelor privind continuarea parteneriatului lansat prin intermediul Memorandumului de Înţelegere,  semnat în 2014 şi a Planului de Acţiuni agreat în 2014. S-a pus accent pe câteva priorităţi: schimbul de experienţă axat pe ajustarea legislaţiei naţionale la aquis communautaire (totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene), în special în domeniu sănătăţii publice; serviciile de reabilitare; mecanismele de finanţare şi rambursare a medicamentelor compensate, precum şi cele de finanţare în baza de DRG a spitalelor şi costificarea servicilor în cadrul DRG(Diagnostic Related Group) – cel mai bine cunoscut sistem de clasificare  a pacienţilor din spitale, care oferă un mijloc de a face legătura între tipul de pacienţi trataţi (descrişi de diagnosticuri şi proceduri ) şi costurile necesare tratării acestor pacienţi.img_3088_0

Ambele părţi s-au arătat cointeresate în continuitatea acţiunilor de parteneriat, acestea fiind iminente pentru sistemul de sănătate din ţara noastră.

Maria Roşca

Share