Promo-LEX: Persoanele în detenție nu sunt asigurate medical de către stat
Asociația Promo-LEX a organizat o conferință de presă cu subiectul „Sistemul de justiție penală omoară oamenii”, informează Oficial.
Avocatul Asociației, Vadim Vieru, a comunicat mai multe detalii. „Împreună cu alți colegi, reprezentăm la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – reclamantul Cosovan Serghei. Am documentat problema ce ține de asistența medicală în sistemul penitenciar și am rămas îngrijorați, când am găsit multe date care arată că în sistemul penitenciar decedează destul de multe persoane, drept rezultat al asistenței medicale proaste, inclusiv în colaborare cu acele acțiuni pe care le fac instanțele de judecată, prin aplicarea ilegală a arestului”, a precizat el.
Avocata Nicoleta Hriplivîi a vorbit despre problema asistenței medicale în sistemul penitenciar, dar și despre măsurile preventive de arest, care au fost prelungite în cazul lui Serghei Cosovan. „Este o etapă finală a unei examinări a unei cauze la CEDO. Am prezentat Înaltei Curți evoluția acestei cauze, agravarea stării de sănătate a unui deținut și, totodată, am atras atenția despre faptul că nu doar un deținut suferă, ci – toate persoanele care sunt deținute în acest sistem penitenciar pot fi victime ale sistemului medical”, a declarat ea.
În același timp, Hriplivîi a vorbit despre unele circumstanțe: „Vrem să vă aducem la cunoștință că în Republica Moldova, o persoană poate fi, concomitent, ținută și în arest la domiciliu, și în arest preventiv, adică în penitenciarul 13, sau în cazul lui Cosovan – în penitenciarul 16. În privința unei aceeași persoane au fost adoptate 2 măsuri provizorii: arest preventiv și arest la domiciliu. Astfel, pe data de 24.04.2018, judecătorul constată lipsa acelor riscuri pe care le-a invocat procurorul pentru a aplica arestul preventiv și dispune schimbarea arestului preventiv – în arest la domiciliu”.
Totodată, ea comunicat care au fost urmările în acest caz. „Această încheiere urma să fie executată imediat, însă imediat, după ce s-a dispus această măsură, la ieșirea din Penitenciarul 16, Cosovan Serghei este reținut la porțile penitenciarului de către colaboratorii Direcției de Poliție Chișinău. Deci, s-a invocat un episod al aceleiași infracțiuni, fiind creată o cauză penală distinctă. Mai departe, s-a dispus arestul preventiv. Starea de sănătate a lui Cosovan s-a agravat, a fost chemată ambulanța, acesta a fost transportat în mai multe spitale din mun. Chișinău, nici un spital nu a dorit să-l interneze. În 3 zile, persoana nu a primit nici un tratament medical. În prezent, starea lui e clasificată la stadia terminală a bolii Ciroză hepatică C”, a spus avocata.
În concluzie, avocata a vorbit despre lipsa unei asigurări medicale în sistemele penitenciare din R. Moldova. „La 05.06.208, Cosovan a fost transportat la Spitalul „Sfânta Treime”, s-au constat o mulțime de complicații grave, persoana este cât de cât tratată în acest spital, iar peste câteva zile amplasată în penitenciar. La toate solicitările pe care noi le-am făcut, de a fi persoana transportată la un spital specializat în boli hepatice severe, am primit refuz și s-a invocat precum că nu sunt invocații vitale, deși el are o rată foarte mare de deces. Concluzia e că, persoanele în detenție nu sunt asigurate medical de către stat”, a menționat ea.
Mihaela Conovali