Proiect de reabilitare termică realizat în orașul Criuleni, cu suportul AEE
Colaboratorii Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE) au efectuat o vizită în teritoriu pentru constatarea lucrărilor efectuate în cadrul proiectului „Reabilitarea termică a clădirii Instituției Publice Liceului Teoretic „Boris Dînga” din or. Criuleni”, informează OFICIAL.
Contractul de grant a fost semnat în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte nr. 1 în domeniul Eficienţei Energetice şi valorificării Surselor de Energie Regenerabilă.
În cadrul proiectului se implementează următoarele măsuri de eficiență energetică:
– înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare din PVC, cu 5 camere, cu sticlă 4-16-4, LOW-e, cu suprafața totală de 839,95 m2;
– izolarea termică a pereților exteriori cu suprafața totală de 2 939,7 m2.
Valoarea totală a grantului constituie 3 212 971 lei.
Totodată, pe perioada implementării, beneficiarului i se asigură asistența tehnică ce include raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică.
De menționat că, Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea