Proiect de lege care vine să consolideze protecția victimei violenței în familie
Ordinul de restricție de urgență, prin care sunt aplicate măsuri de protecție pentru înlăturarea agresorului din locuința familiei va oferi siguranță victimei și membrilor familiei, atât în locuința lor, cât și în afara acesteia. Parlamentul a votat în lectura finală, în ședința de astăzi, un proiect pentru modificarea unor acte legislative în acest sens.
Potrivit proiectului, ordinul de restricție de urgență este un act administrativ emis de poliție, prin care sunt aplicate măsuri de protecție menite să asigure înlăturarea imediată a agresorului din locuința familiei și stabilirea unor interdicții prevăzute de lege, în vederea prevenirii, repetării/comiterii acțiunilor violente, asigurând astfel victimei și altor membri ai familiei siguranța în locuința lor și în afara acesteia. În prezent, ordinul de restricție de urgență oferă siguranță victimei și altor membri ai familiei doar în locuința lor.
Totodată, noile prevederi definesc noțiunea de violență împotriva femeilor ca orice acțiune de violență bazată pe gen, care cauzează sau poate cauza femeilor о suferință fizică, sexuală sau psihologică, inclusiv amenințarea cu asemenea acțiuni, forțarea sau privarea de libertate arbitrară, comisă în sfera publică sau privată.
Altă modificare stabilește că persoanele cu funcții de răspundere și profesioniștii cărora le este impusă asigurarea confidențialității sunt obligați să raporteze autorităților competente despre actele de violență în familie care pun în pericol viața sau sănătatea victimei ori despre pericolul iminent de a se produce asemenea acte de violență. In celelalte cazuri, raportarea se va efectua doar cu acordul victimei.
Totodată, raportarea cazurilor de violență asupra copiilor, inclusiv bănuiala rezonabilă de violență asupra copiilor, va fi obligatorie și nu va fi necesar acordul victimei.
Potrivit autorilor, modificările transpun în legislația națională prevederile Convenției Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul).
Mihaela Rotari