Legislația electorală va fi modificată

Legislația electorală va fi modificată

Majoritatea deputaților s-au pronunțat, în ședința de astăzi, pentru aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Codului electoral, Codului contravențional și Codului serviciilor media audiovizuale, în prima lectură.

Inițiatorii proiectului menționează că documentul  are ca scop realizarea unor adrese ale Curții Constituționale, ajustarea unor prevederi ale Codului electoral la normele Codului administrativ, precum și perfecționarea procedurilor electorale.

Se propune introducerea în Codul electoral a interdicției de a utiliza în campania electorală și în cadrul acțiunilor de agitație electorală a discursului bazat pe ură sau instigator la discriminare, iar în Codul contravențional introducerea sancțiunilor pentru asemenea acțiuni.

De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni pentru implicarea cultelor religioase în campania electorală, transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare dacă aceasta are ca scop să-i determine să voteze pentru un concurent anume, implicarea organizațiilor necomerciale, de binefacere și sindicale în campania electorală, nereflectarea corectă a campaniei de către instituțiile media.

Proiectul conține și alte modificări, inclusiv acordarea alegătorului cu dizabilități a dreptului să aplice facsimilul în loc de semnătură, acordarea dreptului de acces la listele electorale depline observatorilor, prin semnarea unei declarații de confidențialitate, reglementarea expresă a zilei când începe campania electorală pentru turul doi de scrutin, reducerea timpului destinat votării, stabilirea expresă a termenelor când pot fi nimicite listele electorale, etc.

O altă propunere prevede stabilirea orelor de votare de la 8.00 până la 20.00 față de 07.00-21.00 cum este în prezent.

De asemenea, se propune stabilirea unor norme clare referitoare la conținutul și modalitatea efectuării publicității electorale, procedurii de contestații, precum și a sancțiunilor pentru grupurile de inițiativă, concurenții electorali, funcționarii electorali, instituțiile media.

Modificările au fost consultate pe larg cu societatea civilă pe platforma Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Proiectul de lege urmează a fi votat și în lectura a doua.

Doina Secrieru

Share