Primăria Chișinău vrea să dezvolte sectorul ÎMM. Vor fi create HUB-uri, incubatoare și acceleratoare de afaceri

Primăria Chișinău vrea să dezvolte sectorul ÎMM. Vor fi create HUB-uri, incubatoare și acceleratoare de afaceri

Primăria Chișinău își propune elaborarea și aprobarea până la finele anului curent a Programului municipal de dezvoltare a sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în municipiul Chișinău pentru anii 2023-2030 (PMDSÎMM) ca parte componentă a Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău, informează OFICIAL.

Unul din instrumentele cu care vine Primăria în acest sens este Programul municipal pilot “START-UP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI”.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, intenția este de a veni în sprijinul noilor antreprenori care au un plan de afaceri viabil, dar căruia îi lipsesc resursele (financiare, de spațiu sau antreprenoriale), cu un set de programe, instrumente, facilități care ar ajuta sectorul întreprinderilor mici și mijlocii la etapa de inițiere, lansare, formare și dezvoltare.

„Ne-am gândit să avem o abordare sistemică în acest sens și să oferim instrumente care să se completeze și să asigure, în sfârșit, succesul unui proiect inițiat de către un antreprenor începător fie acesta: un tânăr antreprenor, un antreprenor migrant sau beneficiar al remitențelor, o femeie care se lansează în afaceri sau un refugiat care a format un parteneriat cu unul din beneficiarii eligibili ai programului.

Programul pilot, „START-UP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI”, care prevede componenta susținerii financiare este doar unul din instrumentele de suport pe care ne propunem a le implementa în scopul dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii”, spune Ceban.

Astfel, municipalitatea vine cu inițiativa de a contribui la dezvoltarea acestui sector prin oferirea spațiilor municipale pentru crearea mai multor HUB-uri, incubatoare și acceleratoare de afaceri, în acest sens fiind deja identificate clădirile din str. Columna 143 (350,8 m.p.), str. Mihai Viteazul 2 (201 m.p.), str. Armeneasca 45 (m.p.) (2544,0 m.p.) și Alba Iulia 75 (9690,8 m.p.).

„Dorim să avem o abordare multiaspectuală a problemei, în acest sens ne propunem:

Crearea Hub-ului „educativ” în parteneriat cu instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova (ASEM, Universitatea Tehnică) unde vor fi organizate cursuri de instruire și dezvoltare a capacităților în afaceri, precum și domeniilor conexe (contabilitatea, fiscalitatea, HR ș.a.) ateliere de lucru și mese rotunde privind schimbul de experiențe etc.

Crearea Hub-ului IT dat fiind potențialul sectorului ICT și plus-valoarea pe care o creează, anume în cadrul start-up, considerăm acest sector poate „cel mai prioritar”. IT-hub, va oferi spații de lucru, adresă juridică, servicii de suport (evidența contabilă, asistența juridică etc.) spații pentru coworking, meeting și conference room-uri.

Incubatoare și acceleratoare de afaceri (în acest caz ne propunem incubatoare de afaceri cu portofoliu mixt) – sigur conform consecutivității logice a acestora care conțin: spații de birouri gratuite, echipamente, servicii de consultanță, servicii profesionale juridice şi de contabilitate, mentorat, acces la know-how, anumite servicii la prețuri competitive sau la potențiali investitori.

Programe de finanțare – primul dintre acestea fiind deja elaborat și pregătit pentru lansare. Anume despre acest Program municipal pilot “START-UP pentru TINERI ȘI MIGRANȚI””, spune Ion Ceban.

Share