PRIM: Școala de circumscripție din orașul Telenești a fost renovată capital

PRIM: Școala de circumscripție din orașul Telenești a fost renovată capital

Anul școlar 2020-2021 va fi cel mai memorabil an de studii pentru elevii și pedagogii din Gimnaziul „Mihai Eminescu”, orașul Telenești. Este anul pe care l-au început într-o școală complet renovată și care a fost în continuă transformare, datorită achizițiilor de tehnică și mobilier făcute pe parcurs. Acum instituția oferă condiții de învățare-predare care corespund celor mai înalte standarde în educație. Mai mult, școala reabilitată și modernizată este pregătită să-i primească și pe cei 54 de elevi din localitatea suburbană, Mihălașa Nouă, care începând cu anul viitor școlar vor fi transportați aici.

Toate aceste schimbări s-au produs urmare a investițiilor realizate în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”(PRIM) gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și implementat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova, cu suportul financiar al Băncii Mondiale.

Potrivit administrației, timp de 45 de ani instituția nu a fost reparată capital niciodată, iar condițiile anterioare erau deplorabile:

Nelea Chicu, director: „În rezultatul acestei reparații capitale, blocul de studii s-a modernizat și noi acum ne bucurăm de niște condiții foarte, foarte bune. Toate sălile de clasă au fost renovate capital, au fost dotate: centrul logopedic, psihologic, lingofonic. La fiecare nivel există blocuri sanitare separate pentru fete, băieți, pentru copiii cu dizabilități și pentru personalul din instituție. Au fost schimbate toate rețelele, am procurat mobilier nou, condițiile actuale de activitate sunt foarte bune și suntem extrem de recunoscători pentru asta.”

Elevii sunt entuziasmați de noile condiții și spun că se simt mai motivați să învețe:

Cristina Botezatu, elevă: „Cred că vorbesc în numele tuturor elevilor atunci când afirm că mediul în care învățăm are o importanță extrem de mare, de aceea, eu și colegii mei am devenit mult mai motivați să venim la școală odată cu această reparație și suntem entuziasmați de noile metode de învățare pe care le putem încerca datorită tehnicii cu care a fost dotată școala.”

Oxana Danilencu, elevă: „Fiind elevă a Gimnaziului „Mihai Eminescu” pot spune ferm că norocul a dat peste noi beneficiind de această reînnoire. Gimnaziul a prins o nouă imagine, a devenit o instituție splendidă, luminoasă și încăpătoare. Consider că este o investiție în educație, deoarece contribuie la asigurarea unui mediu sănătos pentru dezvoltarea elevilor și la un mediu plăcut de muncă pentru cadrele didactice.”

Adriana Dașchevici, elevă: „Gimnaziul „Mihai Eminescu” a avut parte de o renovare de care vor beneficia multe generații înainte. Nu bucurăm foarte mult că orășelul nostru a trecut printr-o nouă etapă de modernizare și ne simțim foarte norocoși că anume școala noastră a fost renovată.”

Daniela Șoltoian, elevă: „Noi elevii și eu, personal, suntem încântați de noul model al claselor, de noul aspect al mobilierului. Schimbarea se reflectă și asupra condițiilor de învățare ce s-au îmbunătățit considerabil datorită acestei renovări.”

Cadrele didactice au simțit cel mai bine transformarea prin care a trecut școala, pentru că au predat și în condițiile anterioare:

Virginia Druguș, învățătoare: „Datorită termoizolării, este mult mai cald și atunci când copiii și învățătorii sunt într-un mediu prielnic, cu niște hăinuțe ușoare, atunci evident și învățătura este mult mai eficientă.”

Alina Nastas, profesoară de limba și literatura română: „Reabilitarea, renașterea sau schimbarea la față, cum îi mai zic eu, este un motiv pentru noi, comunitatea din Telenești să fim mândri. Cu certitudine, este un proiect de anvergură, care fundamentează o educație de calitate, întrucât noi beneficiem de cele mai înalte standarde în educație din orașul Telenești, din raionul Telenești și chiar în comparație cu multe școli din Republica Moldova.”

Și părinții apreciază rezultatul transformării prin care a trecut gimnaziul și se bucură pentru copiii lor, care beneficiază de un mediu favorabil pentru dezvoltare.

Diana Năstas, părinte: „Copiii sunt exploratori, dar pentru a fi creativi și a avea progrese la învățătură, e nevoie de a le crea un mediu propice. Gimnaziul „Mihai Eminescu” este un loc esențial pentru conturarea stărilor de bine și pentru succese frumoase. După renovarea realizată în cadrul acestui proiect, clădirea este de nerecunoscut. De rând cu interiorul și exteriorul s-a schimbat și atmosfera în școală.”

Gimnaziul „Mihai Eminescu” din orașul Telenești este o școală de circumscripție și a beneficiat în cadrul PRIM de o investiție de circa 13 mln de lei pentru reparația capitală a blocului de studii și de circa 4 mln pentru dotarea cu mobilier și utilaj. În prezent, aceasta este frecventată de 670 de elevi, atât din oraș, cât și din localitățile învecinate Mihălașa și Izvoraș. Începând cu întâi septembrie 2021, aici vor învăța și elevii din Mihălașa Nouă.

Proiectul „Reforma Învățământului în Moldova” este un împrumut investițional specific, acordat de Banca Mondială, implementat în perioada aprilie 2013 – aprilie 2022, care sprijină Guvernul Republicii Moldova prin finanțarea activităților ce vor consolida calitatea educației şi vor duce spre un sector al educației mai eficient.

Share