Precizare de la INP privind noile reguli pentru parcarea pe trotuare
Ca urmare a mediatizării informației privind ultimele modificări ale Regulamentului Circulației Rutiere la compartimentul „Opririi și staționării voluntare a unităților de transport” și a percepției eronate de către șoferi a noilor modificări, Inspectoratul Național de Patrulare (INP )vine cu unele precizări, informează OFICIAL.
Astfel, potrivit INP, oprirea sau staționarea unităților de transport cu intrarea parțial sau în întregime pe trotuar este admisă doar în locurile special amenajate, marcate prin indicator rutier „parcare” sau „parcare rezervată” precum și prin marcajul rutier „linia îngustă continuă”, însoțite de panourile adiționale care indică modalitatea de poziționare a vehiculului, cu respectarea distanței minime de 1,5 metri predestinate circulației pietonilor.
Totodată, vehiculele staţionate nu trebuie să blocheze accesul la scări, rampe sau planuri înclinate de bordură, destinate persoanelor cu nevoi speciale.
Astfel, oprirea sau staționarea mijloacelor de transport pe alte porțiuni de drum care nu sunt marcate coresponzător, chiar și cu respectarea distanței de 1,5 metri, va atrage după sine răspunderea contravențională conform art. 238 al.2 prin aplicarea unei amenzi de până la 1500 de lei și 4 puncte de penalizare, potrivit aceluiași comunicat al instituției.
Mihaela Rotari