Polițiștii de frontieră au făct schimb de experiență cu colegii din Canada
La data de 24 martie 2015, șeful adjunct al Departamentului Poliției de Frontieră, Ianuș Erhan, a avut o întrevedere cu noii ofițeri de legătură ai Agenției Serviciilor de Frontieră a Canadei (CBSA) din cadrul Ambasadei Canadei la Viena.
În debutul ședinței, Ianuș Erhan a făcut o introducere în principalele aspecte ale reformei Poliției de Frontieră, un accent deosebit fiind pus pe componenta de aplicare a legii în lumina noilor competențe obținute de instituție în urma reorganizării. Totodată, au fost abordate subiecte referitoare la tendințele în ceea ce privește migrația ilegală, traficul de ființe umane și fraudele comise cu documentele de călătorie.
Ulterior, oaspeții au prezentat pe scurt activitatea Agenției pe care o reprezintă și modul în care operează cu țările pentru care au fost acreditați în calitate de ofițeri de legătură. Ținând cont de numărul mare de cetățeni ai Republicii Moldova care emigrează sau vizitează Canada, ambele părți au confirmat necesitatea stabilirii unui mecanism eficient de cooperare și schimb de informații în vederea prevenirii eventualelor cazuri de migrație ilegală și trafic de ființe umane în acest sens.
La final, reprezentanții Agenției au felicitat Poliția de Frontieră, pentru realizările obținute în ultima perioadă pe componenta management integrat al frontierei, cât și în prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere și, în special, pentru o pagina web accesibilă și informativă, context în care domnul Erhan a menționat despre faptul că transparența instituțională și deschiderea față de societatea civilă reprezintă una din prioritățile Poliției de Frontieră.
Doina Secrieru