
Poliția: 31 persoane, participante la protestul de ieri, au fost conduse la IP Centru și Buiucani pentru documentare
În contextul protestului organizat ieri, în fața Parlamentului, Poliția precizează că, pe durata manifestației, 31 de persoane, majoritatea din regiunea transnistreană, au fost conduse la inspectoratele de poliție Centru și Buiucani pentru documentare.
În urma măsurilor întreprinse, au fost întocmite 24 de procese-verbale pentru „Încălcarea regulilor privind organizarea și desfășurarea întrunirilor publice”, „Huliganism”, și „Neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și instruire a copilului”, aplicabilă reprezentanților legali ai minorilor.
Acțiunile polițiștilor s-au desfășurat cu respectarea strictă a cadrului legal, având drept obiectiv prevenirea incidentelor, menținerea ordinii publice și asigurarea siguranței tuturor persoanelor prezente.
Reiterăm că Poliția respectă dreptul cetățenilor la întruniri pașnice și la liberă exprimare, însă atrage atenția că aceste drepturi trebuie exercitate în limitele prevăzute de lege. Amintim și cǎ atragerea minorilor în asemenea acțiuni este ilegalǎ.