Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 – aprobat de Guvern

Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 – aprobat de Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, proiectul planului de acțiuni  pentru anii 2016-2020 privind implementarea Strategiei pentru protecția copilului pe anii 2014-2020.

Potrivit Ministerului Muncii, proiectul Planului de acțiuni a fost elaborat în conformitate cu prevederile Strategiei și are drept scop punerea  în aplicare a unui set de acțiuni care vor detaila  obiectivele stabilite și măsurile care vor fi întreprinse în atingerea lor.

Cele 125 de acțiuni  din proiectul Planului au fost structurate pe 3 compartimente, acestea fiind axate pe atingerea obiectivelor Strategiei și anume:

  • Asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea și educația copiilor în mediul familial;
  • Prevenirea și combaterea violenței, neglijării și exploatării copiilor, promovarea practicilor nonviolente în creșterea și educarea copiilor;
  • Concilierea vieții de familie cu activitatea profesională pentru asigurarea creșterii și dezvoltării armonioase a copilului.

Prin aceste acțiuni,  Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei își propune să stopeze gradual instituționalizarea copiilor cu vârsta de 0-3 ani și reducerea continuă a numărului copiilor aflați în îngrijire rezidențială. Totodată, în vederea prevenirii și combaterii violenței și exploatării copiilor va fi dezvoltat și implementat Programul Național de formare a deprinderilor parentale și dezvoltarea capacităților actorilor comunitari privind indentificarea și asistența cazurilor de violență a copiilor și oferirea serviciilor adecvate.

De asemenea, documentul prevede și promovarea serviciilor de sprijin pentru părinții încadrați în câmpul muncii și anume garantarea regimurilor de lucru flexibile pentru părinții cu copii de vârstă preșcolară și dezvoltarea serviciilor publice accesibile de îngrijire și educare a copiilor de vârstă preșcolară.

La elaborarea proiectului Planului de acțiuni  au fost implicate structurile teritoriale de asistență socială, precum și cele din domeniul ocrotirii sănătății, educației, ordinii publice cât și organizațiile neguvernamentale care activează în domeniul protecției familiei și copilului.

Menționăm că Strategia pentru protecția copilului 2014-2020 a fost aprobată de Guvernul Republicii Moldova la 10 iunie 2014 și are ca obiectiv prevenirea și soluționarea problemelor familiilor și copiilor.

Mihaela Rotari

Share