Peste un milion de lei pentru condiții de studii mai bune la facultatea Medicină Veterinară

Peste un milion de lei pentru condiții de studii mai bune la facultatea Medicină Veterinară

Studenții de la Facultatea Medicină Veterinară din cadrul Universității Tehnice a Moldovei vor beneficia de condiții de studii mai bune. În acest scop a fost înființat un Centru Medical Veterinar Universitar, unde studenții își vor forma abilitățile practice și vor efectua cercetări științifice în cadrul proiectelor.

Centrul este modernizat și dotat cu echipamente și utilaje pentru diagnosticul și tratamentul diverselor afecțiuni ale animalelor de companie. Investiția de peste 1 milion de Lei a fost realizată cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și din fondurile proprii ale Universității Tehnice a Moldovei. A avut loc evenimentul de inaugurare, la care a participat și Secretarul de Stat Iurie Scripnic. Oficialul a vorbit despre importanța medicilor veterinari și despre investițiile ce urmează să fie făcute pentru revitalizarea sectorului zootehnic.

„În contextul internațional actual, competitivitatea devine tot mai acerbă. Din acest motiv, investițiile în educație sunt esențiale, mai ales pentru a motiva tinerii să-și facă studiile acasă. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare acordă atenție prioritară revitalizării sectorului zootehnic. În acest sens, punem accent și pe dezvoltarea cunoștințelor și experiențelor tinerilor specialiști. În acest an, țara noastră va beneficia în continuare de susținere din partea Băncii Mondiale. Astfel, va fi implementat Proiectului AGGRI, cu un buget total de 55 milioane USD. Aproximativ 25 milioane vor fi investiți în sectorul zootehnic. Ne propunem să sporim eficiența și competitivitatea fermelor, prin dotarea exploatațiilor cu echipament şi utilaj modern, prin implementarea tehnologiilor performante și îmbunătățirea cadrului normativ”, a menționat Iurie Scripnic.

Reprezentanții facultății au precizat că în cadrul Centrului vor fi prestate servicii de medicină veterinară pentru persoanele care întrețin animale de companie și studenții vor avea posibilitate să participe la în cadrul intervențiilor. O consultație va costa circa 150 lei. Resursele financiare obținute vor fi utilizate la completarea cu echipamente și utilaje necesare clinicii.

Share