Persoane cu funcții de decizie din cadrul unor instituții de stat angajau fictiv în funcții
Un grup de persoane specializat în delapidarea averii străine a fost destructurat de angajații din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, sub conducerea procurorilor din cadrul Oficiului Principal al Procuraturii Chișinău. Persoanele cu funcții de decizie din cadrul unor instituții de stat angajau fictiv persoane în funcții de exercițiu în cadrul acestor instituții, iar ulterior ridicau ilegal salariul acestora şi îl foloseau în interes personal.
Urmare a investigațiilor, forțele de ordine au constat că persoanele cu funcții de răspundere din cadrul unei instituţii subordonate Direcţiei Educație Tineret şi Sport Centru mun.Chișinău, începând cu anul 2019, au angajat fictiv la muncă, în diferite funcții de exercițiu, mai multe persoane, unele din ele aflându-se în acel moment peste hotarele țării sau în instituțiile penitenciare.
Salariul acestora era extras de pe cardurile salariale, iar mijloacele financiare erau însușite şi folosite în interes personal fiind adus un prejudiciu preliminar în sumă de aproximativ 210 000 lei, iar mărimea totală a prejudiciului urmează a fi constatat în cadrul urmăririi penale.
În acest context, angajații Poliției de comun cu procurorii au efectuat mai multe percheziţii autorizate, la domiciliile şi birourile de serviciu ale persoanelor suspecte. În cadrul perchezițiilor, au fost depistate, carduri salariale, ale persoanelor angajate fictiv, actele care au stat la baza angajării acestor persoane, precum şi o parte a mijloacelor financiare, extrase de pe cardurile de salariu.
Pe acest fapt, a fost inițiată o cauză penală pentru delapidarea averii străine, iar persoanele culpabile de comiterea infracțiunii riscă de la 7 la 12 ani de închisoare.
Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigații și de urmărire penală necesare documentării cazului, acumulării probelor, stabilirii tuturor persoanelor suspecte.
Mihaela Rotari