Permise de conducere falsificate, identificate la controlul de frontieră
Două permise de conducere falsificate au fost depistate și ridicate de polițiștii de frontieră de la un cetățean al Ucrainei și de la un moldovean.
Ambii bărbați au renunțat la călătorie și au făcut cale întoarsă de la frontieră, după constatarea ilegalităților.
În primul caz, consemnat în data de 23 iulie a.c., cetățeanul ucrainean de 41 de ani s-a apropiat în punctul de trecere comun Criva, pe direcția intrare în R. Moldova. Acesta se afla la volanul unui camion DAF, înmatriculat în Polonia. Pe lângă documentele de călătorie, acesta a prezentat actele pentru mijlocul de transport, inclusiv cele ce-i dau dreptul de a șofa.
În cadrul verificării atente a permisului de conducere, eliberat în 2007 de autoritățile ucrainene, s-a observat mai multe elemente ce nu corespund unui act autentic. Cetățeanul ucrainean a declarat că a obținut documentul în 2009, prin intermediul unei persoane străine, contra sumei de 40 de dolari. Pe faptul celor depistate, polițiștii de frontieră au întocmit act de constatare a infracțiunii prevăzute de art.361 al.1 CP al RM.
Permisul de conducere falsificat va constitui motiv de cercetare penală și a unui cetățean moldovean. Bărbatul de 26 de ani s-a prezentat în punctul de trecere Leușeni, pe sensul de ieșire din țară, la sfârșitul săptămânii trecute. În timpul controlului de frontieră, acesta a fost întrebat despre scopul călătoriei peste hotarele țării, moment când tânărul a început să se încurce în declarații. Polițiștii de frontieră au luat decizia extinderii verificărilor, iar ca urmare în bagajul de mână s-a depistat permisul de conducere moldovenesc, eliberat pentru toate categoriile de autovehicule, cu semne vizibile de falsificare.
La cele constatate persoana a precizat că și-a perfectat permisul prin intermediul unei cunoștințe, identificată pe internet. Documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză. Persoana documentată a refuzat să-și continue călătoria, revenind în țară.
Mihaela Rotari