Pensionarii și veteranii din domeniul vamal s-au unit într-o Asociație

Pensionarii și veteranii din domeniul vamal s-au unit într-o Asociație

La data de 27 iulie 2022, a fost înființată Asociația Obștească ,,Asociația Veteranilor și Pensionarilor Serviciului Vamal”.

Asociația a fost fondată de către un grup de vameși, care au atins vârsta de pensionare și în calitate de președinte al asociației a fost ales Gheorghe Hioară, primul Director al Serviciului Vamal (Director general al Departamentului Controlului Vamal în anii 1990-1997).

Asociația creată pe o perioadă nelimitată are ca scop apărarea și promovarea drepturilor și intereselor veteranilor și a pensionarilor din domeniul vamal precum și fortificarea cooperării cu Serviciul Vamal.

Printre prioritățile Asociației se numără și sporirea abilităților tinerilor funcționari vamali și a generațiilor ce vor opta pentru profesia de vameș, împărtășirea cu experiență în exercitarea atribuțiilor funcționale și alte activități care vor spori capacitatea instituțională.

Serviciul Vamal, salută inițiativa și cu acest prilej aduce sincere mulțumiri fondatorilor Asociației, în același timp, asigurându-i de deschidere și cooperare spre o conlucrare fructuoasă.

Share