Pe cât de pregătit este Serviciul Vamal de un eventual val doi al pandemiei? Șefia instituției spune!

Pe cât de pregătit este Serviciul Vamal de un eventual val doi al pandemiei? Șefia instituției spune!

Sergiu Burduja, directorul Serviciului Vamal, în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, a spus că având deja experiența primului val, Serviciul Vamal este mult mai pregătit decât era la începutul pandemiei – atât din punct de vedere al instruirii personalului, cât și în ceea ce privește dotarea cu mijloace de protecție individuală, informează OFICIAL.

„Angajații noștri sunt pregătiți să acționeze corect în situații de criză, cu respectarea tuturor normelor și recomandărilor autorităților competente”, a mai precizat Burduja.

La fel, Sergiu Burduja a spus ce factori pot influența activitatea Serviciului Vamal în continuare. „Există un șir de factori care ar putea influența activitatea Serviciului Vamal, în sens pozitiv sau negativ. Nu voi face prea multe scenarii, dar în cazul în care situația din țară sau din regiune se va agrava, s-ar putea să fim martori la înăsprirea restricțiilor de circulație prin anumite posturi vamale sau chiar la sistarea activității și a altor puncte de trecere a frontierei. În prezent, sunt deschise traficului 27 de puncte de trecere a frontierei din circa 70, care erau funcționale până la pandemie”, a conchis Burduja.

Mihaela Rotari

Share