Patru bărbați – învinuiți de trafic de droguri

Patru bărbați – învinuiți de trafic de droguri

Patru bărbați, cu vârsta cuprinsă între 30 și 48 de ani, au fost reținuți în cadrul cauzei penale privind circulația ilegală de droguri.

S-a stabilit că învinuiții făceau parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în distribuirea pe teritoriul r-lui Orhei a psihotropelor de tip „Subutex”, în proporţii deosebit de mari. Drogurile erau aduse prin contrabandă din Uniunea Europeană și Ucraina și comercializate en-gros pe teritoriul țării distribuitorilor, care, la rândul său, le comercializau în doze mai mici, la prețul de 1500 lei pentru o comprimată, persoanelor dependente de droguri, inclusiv celor deținute în instituții penitenciare.

Destructurarea grupului infracțional vine ca urmare a acțiunilor procesuale desfășurate mai bine de trei luni, timp în care au fost identificate persoanele implicate şi locurile de depozitare a drogurilor.

În rezultatul multiplelor percheziții efectuate la domiciliile și în automobilele învinuiților, au fost depistate droguri în cantități deosebit de mari, în formă de  pastile de tip „SUBUTEX”, „SUBOXON”, plante de marijuană, mijloace financiare obținute în urma comercializării drogurilor, precum și obiecte de valoare istorică și culturală, proveniența cărora se stabilește.

În cazul în care vor fi recunoscute vinovate, persoanele implicate în comiterea infracțiunii riscă pedeapsa cu închisoarea pe un termen de la 7 la 15 ani.

Mihaela Rotari 

Share