Participarea Ambasadei României în cadrul Zilei Europei, organizate de Tiraspol
Ambasada României în Republica Moldova a participat, la data de 5 iunie 2018, la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Europei, la Universitatea „Taras Șevcenco” din Tiraspol.
Evenimentul a fost organizat împreună cu Delegația Uniunii Europene și alte reprezentanțe ale Statelor Membre UE acreditate Republica Moldova.
Standul României a constituit un important punct de atracție pentru vizitatori, cei interesați putând obține broșuri și pliante cu informații economice, materiale informative și hărți turistice, broșuri despre posibilitățile de dezvoltare rurală și regională, atlase, albume de artă etc. Tuturor celor aproximativ 500 de vizitatori ai standului României le-au fost oferite materiale promoționale.
Evenimentul a fost urmat de proiecția publică a filmului ”Octav” (2017, regia Serge Ioan Celebidachi) pus la dispoziție de Ambasada României și Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău în cadrul Festivalului de Cultură Europeană.
Reamintim că, pe parcursul lunii mai 2018, Ambasada României a participat la evenimentele publice organizate la Chișinău și Ungheni, a fost parte a Festivalului de Cultură Europeană, organizat în mai multe localități din Republica Moldova și a organizat un concert extraordinar dedicat Zilei Europei, împreună cu Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chișinău.
Mihaela Rotari