Parlamentul l-a numit pe Bogdan Zumbreanu în fruntea CNA

Parlamentul l-a numit pe Bogdan Zumbreanu în fruntea CNA

Bogdan Zumbreanu este noul director al Centrului Național Anticorupție (CNA), informează Oficial.

Parlamentul, cu 60 de voturi, l-a numit astăzi, 15 decembrie 2017, pentru un mandat de 5 ani.

„Consider că am dreptul moral să conduc instituția aceasta, știu ce am de făcut și știu că am o echipă de profesioniști”, a spus Zumbreanu, în Parlament, înainte de votul deputaților. Totodată, el precizat că știe că vor exista probleme și anumite ciocniri pe interiorul CNA, însă va depune toate eforturile ca să treacă de provocări.

De menționat că, activează la CNA încă din vremea când acesta era Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. Ultima funcție deținută de Bogdan Zumbreanu este cea de șef al Direcției Urmărire Penală a Centrului Național Anticorupție (CNA).

Amintim că, dosarele la concursul public pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție au fost recepționate în perioada 19 octombrie – 29 noiembrie, la secretariatul Comisiei juridice, numiri și imunități. Au fost înscriși în concurs Veaceslav Guțan, Igor Carlașuc, Sava Maimescu și Bogdan Zumbreanu.

Doina Secrieru

Share