Opinie: De ce a venit timpul să facem Unirea și cu inima, și cu mintea, și cu toată ființa?
Motto: Mihai Eminescu: Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe zguduiri şi rămâne statornic, fiindcă are două temelii: conştiinţa românilor şi încrederea marilor naţiuni europene.
Pentru că timpul nu mai rabdă. Pentru că în cei 27 de ani pe care noi, cei din Republica Moldova, i-am trăit acoperiți de mândria păcătoasă a unui stat „independent” pe o bucată ruptă din vatra națiunii române, am putut să ne convingem că așa numita independență, este de fapt o altă formă de împilare națională.
Republica Moldova nu-și aparține În ea are loc un grav proces de diluare lentă și continuă a puterii de hotărâre asupra propriului destin a națiunii titulare prin încurajarea exodului, de exterminare pe căi hibride – prin manipulare și corupere – a spiritului național propriu oricărei națiuni.
În 27 de ani, guvernările marionete ale acestui stat „independent” au dus la împlinire ceea ce nu a reușit timp de 200 de ani administrațiile de ocupație rusească țaristă și sovietică – să distrugă fizic și spiritual satul: depozitarul sufletului nemuritor al națiunii noastre.
Mai mult, o bună parte a satului basarabean de azi este lucrat diabolic să nu-și dorească un trai în unitate cu frații lor de sânge dați de la Dumnezeu, să-i urască și să respingă îmbrățișarea lor.
Starea de independență, apărată acum cu înverșunare de cei care în 1991 se împotriveau cu vehemență să o recunoască, inclusiv cu arma în mână, s-a dovedit a fi o altă formă de manifestare a ocupației rusești. Prin agenții săi de influență, injectând bani în coloana a cincea a sa și exportând corupție, speculând viciile politicienilor, desfrâul moral și setea de îmbuibare a lor, Rusia a fost adevărata stăpână a Republicii Moldova în acești ani. Scria Mihai Eminescu:
“Ca orice putere mare, Rușii acolo unde văd că vor întâmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară, spre a surpa încet, încet temeliile puterilor ce li se pun împotrivă. Puterea lor în țările ocupate e blândă, dar plină de o dulceață demoralizatoare; și tot astfel e în țările cucerite la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriților, încetul cu încetul însă ei să înăspresc până ajung de cer, nu averea ci sufletul cuceriților. Urmările ocupațiunilor rusești în țările românești le sunt tuturora cunoscute; viciurile sociale, ce românii au contractat de la binevoitorii lor, nici până astăzi nu sunt cu desăvârșire stârpite”.
Asta a făcut Rusia în statul „independent” Republica Moldova: 1. Să pună stăpânire (prin biserică și spațiul mediatic rămas neclintit în colonia sa) pe sufletele moldovenilor buimăciți de ideologia sovietică și 2. Să accentueze și să speculeze viciile clasei politice. Mânuind aceste pârghii, Rusia a întors actul democratic al alegerilor libere să lucreze în Republica Moldova în folosul intereselor ei, care interese sunt și au fost întotdeauna împotriva intereselor vitale ale moldovenilor. Din 1993 și până în 2009 a avut între Prut și Nistru guverne docile, stoarse preponderent din stricăciunea sufletelor , iar din 2009 până azi a profitat și de viciile demoralizatoare ale clasei politice corupte.
Corupția, acest aliat extrem de eficient al stăpânitorilor ruși, a fost cea care a generat degradarea economică a teritoriului și a generat sărăcia, acea bombă cu efect continuu care a semănat și mai seamănă deznădejdea în rândurile populației și a pus moldovenii pe conveierul exodului. În așa fel, satele sărăcite a au fost golite de populația activă și conștientă. În felul acesta preponderența electorală a națiunii titulare este supusă unei erodări cu efecte din ce în ce mai vizibile în rezultatele scrutinelor. Sărăcia și corupția sunt două mari și puternice aliate ale stării de ocupație hibridă a Republicii Moldova.
În anul Centenarului Marii Uniri de la 1918 acești aliați, dar și însăși starea de ocupație este amenințată de dorința din ce în ce mai vocală și mai masivă a populației de Unire a Republicii Moldova cu România. Unirea este înțeleasă de în ce mai mulți basarabeni ca unica soluție a salvării lor.
Asta o înțeleg și capii de la Moscova ai regimurilor corupte de la Chișinău. Ei pregătesc o contraofensivă în anul 2018. Alegerile parlamentare din toamnă ei le văd ca pe o șansă de aducere la putere a coloanei sale a cincea, reprezentată de socialiștii trădători ai lui Dodon, sprijinit și ajutat de PDM, partidul ce întruchipează marea corupție, aliatul de nădejde a stării de ocupație a Republicii Moldova, stat independent doar de interesele populației lui.
Din aceste considerente credem că azi a venit timpul să cerem Unirea și cu inima, și cu mintea, și cu toată ființa noastră de români moldoveni.
sursa: valeriusaharneanu.com