O ședință a Comisiei Naționale pentru Proprietatea Intelectuală a avut loc la AGEPI
Pe 27 mai curent, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a avut loc ședința Comisiei Naționale pentru Proprietatea Intelectuală (CNPI). Ședința a fost prezidată de către Chiril Gaburici, Președinte al CNPI, Ministru al Economiei și Infrastructurii.
La ședință au participat reprezentanți ai organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, organelor de drept şi de control, responsabile pentru protecţia și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor necomerciale din domeniul proprietăţii intelectuale, membri ai CNPI, inclusiv specialiști din cadrul acestora.
În cadrul ședinței au fost examinate subiecte axate pe consolidarea și dezvoltarea sistemului de protecție a proprietății intelectuale.
La rândul său, Lilia Bolocan, Director general AGEPI, a prezentat pentru aprobare Raportul de monitorizare consolidat referitor la realizarea Planului de acțiuni pentru anii 2018-2020 privind implementarea Strategiei naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale până în anul 2020 (perioada de raportare 2018), Raportul anual al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală pentru anul 2018 și Raportul Observatorului respectării drepturilor de proprietate intelectuală 2018.
O prioritate pentru membrii Comisiei a constituit și abordarea, în cadrul ședinței, a acțiunilor întreprinse de către autorități în vederea dezvoltării sistemului de protecție a indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate în Republica Moldova, precum și progresele înregistrate la acest capitol.
De asemenea, a fost acordată o atenție deosebită sistemului de gestiune a drepturilor de autor și conexe în Republica Moldova, fiind prezentate evoluțiile înregistrate în acest domeniu, urmare a acțiunilor întreprinse de AGEPI.
Totodată, membrii Comisiei au fost informați cu privire la desfășurarea Concursului ”Marca comercială a anului 2018”, organizat de Camera de Comerț și Industrie în cooperare cu AGEPI.
Mai multe informații despre Comisia Națională pentru Proprietatea Intelectuală pot fi accesate la adresa: http://agepi.gov.md/ro/servic es/comisia-națională-de-pi.
Doina Secrieru