O femeie a decedat în urma unui incendiu
În dimineața zilei de 04 noiembrie pompierii IGSU au fost alertați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu produs în localitatea Cristești, raionul Nisporeni, informează OFICIAL.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:14. Potrivit informațiilor înregistrate o casă din localitate a fost cuprinsă de flăcări. Pentru lichidarea incendiului, la fața locului a intervenit un echipaj de pompieri. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că focul a afectat mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței.
Incendiul a fost lichidat la ora 09:37. În acțiunile de stingere pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarei, o femeie în vârstă de 96 de ani. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 35 situații de risc.