O delegație din Letonia – în vizită la Ministerul Sănătății

O delegație din Letonia – în vizită la Ministerul Sănătății

Reprezentanți ai Ministerului Sănătății și Institutului de Medicină Urgentă au avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, Uldis Mikuts și membri ai conducerii Spitalului Clinic Universitar Pauls Stradiņš din Riga – membră a consiliului de administrație, Ilze Kreicberga și șefa Departamentului de educație a Institutului Științific al spitalului, Ilze Āboliņa.

În cadrul întrevederii, delegația letonă a prezentat rezultatele recente ale cooperării dintre instituțiile medico-sanitare și instituțiile de învățământ și cercetare din ambele țări și a menționat despre posibilitățile de extindere a cooperării în perspectiva asocierii Republicii Moldova la programul „UE pentru sănătate” 2021-2027.

La rândul lor, reprezentanții Ministerului Sănătății au evidențiat domeniile de interes, în care experiența sectorului sanitar din Letonia ar putea oferi exemple de bune practici pentru țara noastră din perspectiva integrării europene: regionalizarea și digitalizarea serviciilor de sănătate, dezvoltarea start-up-urilor, atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate, etc.

Menționăm că, vizita delegației letone s-a desfășurat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea rezistenței publice la dezinformare prin comunicare și cooperare strategică pentru consolidarea societății”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Letoniei și implementat de Spitalul Clinic Universitar Pauls Stradiņš din Riga, în parteneriat cu Institutul de Medicină Urgentă.

Share