Noul administrator al ÎS „Hotelul „Zarea” – prezentat echipei
Argentina Cocier, desemnată învingătoarea concursului la funcția de administrator al Întreprinderii de Stat Hotelul „Zarea”, a fost prezentată colectivului entității de către șeful Direcției administrare corporativă, metodologii și reglementări a Agenției Proprietății Publice (APP), Lilian Cristiuc, transmite OFICIAL.
Reprezentantul APP, Lilian Cristiuc, a salutat echipa întreprinderii, reiterând faptul că această entitate a reușit să reziste tuturor provocărilor și dificultăților apărute pe parcurs, determinate de condițiile precare, cu care s-au confruntat majoritatea întreprinderilor din Republica Moldova în perioada anului pandemic 2020. „Sunt sigur, că conducerea acestei entități publice va reuși să implementeze bunele practici de administrare, precum și să realizeze acțiunile corespunzătoare, astfel ca hotelul „Zarea” să se alinieze standardelor și cerințelor actuale”, a subliniat Lilian Cristiuc.
La rândul său, Argentina Cocier a mulțumit pentru încrederea acordată reiterând faptul că va depune eforturile necesare venind cu soluțiile optime pentru continuarea eficientă a activității întreprinderii. „Sper să nu dezamăgesc încrederea acordată. Împreună cu echipa, vom identifica soluțiile relevante pentru creșterea indicatorilor economico-financiari. Hotelul ,,Zarea” se va bucura de faima de altă dată”, a subliniat Argentina Cocier.
Agenția Proprietății Publice informează că Î.S. Hotelul ,,Zarea” a fost fondată prin ordinul Ministerului Științei și Învățământului al RM nr. 135 din 11 aprilie 1991. Din data de 17 octombrie 2018 fondator al întreprinderii este Agenția Proprietății Publice.
Amplasat în centrul orașului, hotelul „Zarea” acordă servicii de cazare și alimentare a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ, care participă la seminare, întruniri metodice etc., precum și a studenților din țară și de peste hotare, a elevilor participanți la diferite activități extracurriculare la prețuri accesibile.
Cristina Parfeni