Noi oportunități de învățare a limbii române pentru minoritățiel naționale

Noi oportunități de învățare a limbii române pentru minoritățiel naționale

Reprezentanții minorităților naționale vor beneficia de noi oportunități de învățare a limbii române, prin intermediul unui program național aprobat de Guvern, la inițiativa ministerului Educației și Cercetării.

Actualul program, spre deosebire de cel precedent, prevede și instruirea populației adulte, nu doar a preșcolarilor, elevilor și studenților. Totodată, programul include și alte elemente noi, cum ar fi implementarea învățământului multilingv, care presupune predarea unor discipline nonlingvistice în limba română și în limba maternă, precum și certificarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române pentru populația adultă, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

La fel, sunt prevăzute acțiuni concrete pentru extinderea mediului lingvistic de comunicare în limba română prin intermediul activităților extrașcolare (tabere educaționale, concursuri, ateliere, simpozioane didactice), dar și dezvoltarea unor programe speciale care permit îmbunătățirea competențelor lingvistice ale angajaților.

Prin intermediul Programului aprobat, circa 6 mii de cadre didactice și de conducere vor fi instruite pentru cunoașterea limbii române. Alte 13 mii de persoane adulte din diverse categorii profesionale (justiție, medicină, economie, arte, administrație publică centrală și locală), inclusiv persoane adulte refugiate din Ucraina vor învăța limba română la cursuri. De asemenea, circa 4 mii de elevi alolingvi, între care și copiii refugiați din Ucraina, înmatriculați în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, vor participa la diverse programe educaționale în limba română.

,,Dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română permite valorificarea potențialului intelectual, atât în domeniul de interes profesional, cât și în cel social, de la vârsta timpurie și pe tot parcursul vieții”, a subliniat ministrul Anatolie Topală.

Share