„Moldsilva”:  Pentru biodiversitate și dezvoltarea fondului național forestier și cinegetic, incendiile sunt o primejdie

„Moldsilva”: Pentru biodiversitate și dezvoltarea fondului național forestier și cinegetic, incendiile sunt o primejdie

Agenția „Moldsilva” comunică faptul că, riscul incendiilor pune în pericol fondul forestier, informează OFICIAL.

„Perioada secerișului implică și riscul producerii incendiilor. Este și cazul din satul Lopățica raionul Cahul, acolo unde imprudența personalului implicat la recoltarea cerealelor și măsurile antiincendiare incomplete, au cauzat răspândirea focului de pe miriște, inclusiv peste fâșia de protecție. Astfel, incendiul fiind favorizat de vânt și vegetația uscată, a afectat 12,7 ha de pădure, preponderent arborete de salcâm și pin. Este vorba despre parcelele 26 și 27 ale trupului de pădure „Lopățica”, Ocolul Silvic Moscovei, al Întreprinderii pentru Silvicultură „Silva-Sud”, Cahul. În lupta cu flăcările din fondul silvic, au fost antrenați 10 pompieri și 18 lucrători silvici, cu implicarea a două unități de tehnică, iar la ora 20.00 incendiul a fost stins. Drept măsuri de precauție, pentru supravegherea acelui sector, au fost repartizați 3 silvicultori, care în dimineața zilei următoare din nou au intervenit, deja doar cu forțe proprii, pentru a stinge un alt incendiu, în același perimetru”, se spune într-un comunicat de presă.

Totodată, Agenția „Moldsilva” reiterează, pe această cale, că incendiile de vegetație (fie ca este vorba despre perioadele de toamnă-primăvară, sau cele cauzate de arderea miriștii în timpul secerișului) reprezintă un pericol enorm pentru fondul forestier al țării.

„Lucrătorii silvici întreprind toate măsurile necesare și sunt gata să intervină în orice clipă, dar temperaturile toride și vegetația uscată (mai ales în regiunea de sud a Republici Moldova) pot provoca chiar și imposibilitatea intervenției, în anumite condiții. În același context, autoritățile silvice de la noi din țară fac apel absolut către toate persoanele ce pot avea tangențe cu fondul forestier (turiști, persoane ce se află la odihnă, persoanele implicate la pășunatul ovinelor, caprinelor și bovinelor, etc) cu solicitarea și rugămintea de a respecta, necondiționat, absolut toate măsurile antiincendiare. Apelăm la responsabilitatea și vigilența tuturor cetățenilor țării, pentru a conștientiza adevăratul pericol al acestor incendii și a solicita intervenția promptă a pompierilor, în asemenea situații. Pentru biodiversitate și dezvoltarea fondului național forestier și cinegetic, incendiile sunt o primejdie ce anihilează toate eforturile oamenilor de bună credință. De responsabilitatea noastră, a tuturor, depinde dezvoltarea și păstrarea pădurilor și evident, sănătatea noastră”, se mai spune în comunicat.

Cristina Pendea

Share