Mituri şi realităţi despre „Franzeluţa” S.A.

Mituri şi realităţi despre „Franzeluţa” S.A.

Urmăresc cu mare atenţie declaraţiile ce se fac în ultimul timp despre „Franzeluţa” S.A. şi, confruntându-le cu situaţia reală de la întreprindere, ajung la concluzia că cineva încearcă intenţionat să inducă în eroare opinia publică despre starea reală de lucruri.  

Spre exemplu, acum câteva zile, pe o rețea de socializare, au fost plasate informaţii care se refereau la achizițiile de grâu și ulterioara lui clasificare în laboratorul Întreprinderii. Cei care au lansat şi promovat informaţiile respective, nici măcar nu au încercat să intre în esenţa problemei, iar aceasta e simplă – „Franzeluța” S.A. nu achiziționează grâu, ci făină. Anual, făina este achiziționată de la circa 10 agenți economici autohtoni, selectați în mod legal și transparent.

De asemenea, în ultima perioadă, s-a încercat promovarea insistentă în spaţiul public a informaţiei precum că „Franzeluţa” S.A. a ajuns în pragul falimentului. În baza la ce au făcut astfel de concluzii promotorii respectivei informaţii – nu e clar.  Totodată, o analiză chiar şi sumară a principalilor indicatori ai întreprinderii arată că în ultimii ani „Franzeluţa” a înregistrat doar trenduri ascendente. Chiar şi în condiţii de pandemie (care durează deja de mai bine de un an) producţia nu a fost oprită nici măcar o zi, nici un loc de muncă nu a fost optimizat, iar toate solicitările de produse de panificaţie au fost satisfăcute.

Consultând  informaţia publică cu privire la activitatea întreprinderii, aflăm că, în pofida regulilor impuse de pandemie, planul de dezvoltare a fost implementat, s-au elaborat noi produse, s-a pus în continuare accent pe ingrediente nutritive, benefice pentru sănătate şi, cel mai important, nu s-a admis creşterea preţurilor.

De asemenea, unele informaţii preliminare arată că, în aceste timpuri dificile, „Franzeluţa” S.A nu doar că a reuşit să menţină tempoul la capitolul exporturi, ci, pe unele dimensiuni, se atestă o creştere vizibilă.

Dat fiind cele menţionate, sincer nu înţeleg ce interese se ascund în spatele informaţiilor false ce sunt promovate în ultimul timp despre compania vizată. Să fie vorba de o elementară incompetenţă, goană după rating (din partea unor formatori de opinie publică) sau e vorba de alte jocuri, miza cărora va ieşi în evidenţă ulterior? Însă, indiferent de motive, promotorii de falsuri despre Combinatul de panificație „Franzeluţa” S.A. trebuie să înţeleagă că e vorba, totuși, de o întreprindere de importanţă strategică pentru Republica Moldova şi orice atac în adresa acesteia, indirect loveşte în interesele statului și ale cetăţenilor.

Cristina Pendea

Share