Ministrul Ulianovschi: Reuniunile cu Șefii Misiunilor Diplomatice și Organizațiilor Internaționale vor avea loc periodic

Ministrul Ulianovschi: Reuniunile cu Șefii Misiunilor Diplomatice și Organizațiilor Internaționale vor avea loc periodic

Reuniunea Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Tudor Ulianovschi, cu Șefii Misiunilor Diplomatice și Organizațiilor Internaționale cu reședința la Chișinău, are loc astăzi, 24 ianuarie 2018, în premieră, la sediul Ministerului, informează Oficial.

Ministrul Ulianovschi a menționat că reuniunea în format extins, de astăzi, este prima și astfel de întruniri vor avea loc periodic, pentru o conlucrare cât mai eficientă cu Misiunile Diplomatice acreditate în țara noastră.

„Această reuniune reprezintă un bun prilej pentru a discuta despre perspective și priorități, precum și despre relațiile bilaterale și agenda noastră comună”, a menționat șeful diplomației moldovenești.

Tudor Ulianovschi a menționat că, prioritățile MAEIE pentru anul curent sunt: protejarea drepturilor și intereselor diasporei noastre, simplificarea serviciilor consulare, inițierea și negocierea unor acorduri bilaterale, militarea pentru consolidarea perspectivei de integrare europeană, în baza unor abordări concrete, coerente, unitare și incluzive. „Totodată, vom depune efort pentru dezvoltarea diplomației economice, atragerea investițiilor și promovarea exporturilor autohtone. Este foarte important să sporim vizibilitatea țării noastre pe scena internațională și să ancorăm în proiecte, ca participant și contribuabil, ce țin de implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă ONU”, a menționat diplomatul.

Ministrul a mai spus că, „în anul curent, MAEIE își va consolida rolul de coordonator al procesului multidimensional de implementare a reformelor pentru modernizarea țării, astfel încât să fie asigurată sincronizarea acțiunilor întreprinse de instituțiile de stat, în realizarea cu succes a angajamentelor asumate de Guvern pe filiera internațională”.

Doina Secrieru

Share