Ministrul de Externe va efectua o vizită oficială la Bruxelles
Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a avut o convorbire telefonică cu Comisarul European pentru Politica de Vecinătate și Negocierele de Extindere, Johannes Hahn, în cadrul căreia a fost convenit că ministrul va efectua o vizită la Bruxelles, în perioada 13-14 februarie curent, informează Oficial.
Potrivit unui comunicat al MAEIE, în cadrul dialogului au fost discutate agenda de reforme, progresele privind Acordul de Asociere Moldova – Uniunea Europeană și implementarea acestuia conform Planului de Acțiuni, inclusiv printr-o mai bună coordonare la nivel național.
De asemenea, oficialii au menționat importanța aprofundării relațiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum şi dezvoltarea unei comunicări strategice cu privire la beneficiile integrării europene și intensificării dialogului între autoritățile moldovenești și instituțiile europene.
Doina Secrieru
Hai ca inceputul noului ministru este destul de bun. Se pare ca totusi acest ministru posibil sa fie mai bun ca precedentii.
Atat timp cat oficialii europeni au incredere in guvernarea noastra, noii ministri care sunt cu o vasta experienta vor face fata cerintelor si problemelor acumulate cu anii.
Să vedem cu ce rezultate va veni domnul Ministru.