Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a derulat un nou proiect. Detalii
Ambasada României în Republica Moldova anunță că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) derulează un proiect inovativ intitulat „Revista Comunităților Românești”, un produs editorial care își propune sprijinirea mediului asociativ românesc din străinătate și creșterea vizibilității în mediul online a activității asociațiilor românești, cu scopul promovării evenimentelor și proiectelor desfășurate de către acestea, informează Oficial.md.
Produsul editorial își propune promovarea activităților asociațiilor românești și sprijinirea acestora pentru a crea noi conexiuni între entitățile mediului asociativ din afara granițelor țării, dar și pentru a-i invita să fie parteneri de dialog ai Ministerului.
În vederea promovării și transmiterii Revistei unui public cât mai numeros care să fie conectat la viața comunităților românești de pretutindeni, precum și pentru a reflecta cât mai larg activitatea și proiectele derulate de mediului asociativ românesc din străinătate, vă informăm că puteți accesa „Revista Comunităților Românești” la adresahttp://www.mprp.gov.ro/web/revista-comunitatilor-romanesti/.
De asemenea, cei interesați să participe la proiect pot transmite pe adresa de email comunicare@mprp.gov.ro<mailto:comunicare@mprp.gov.ro> informații cu privire la evenimentele pe care le desfășoară, cu mențiunea că toate materialele primite vor fi prelucrate conform standardelor editoriale MRP și ulterior, publicate.
Mihaela Rotari