Ministerul Muncii și Ambasada Austriei continuă colaborarea în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități
Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ruxanda Glavan a avut o întrevedere în data de 11 martie cu Atașatul Ministerului Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consumatorului la Ambasada Austriei în Republica Moldova, Gero Stuller, unde a fost pusă în discuție colaborarea în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, care se enumeră printre prioritățile ministerului din anul 2015.
Cele două părți au dat asigurări că vor depune toate eforturile și că vor continua parteneriatul privind transmiterea experienței Austriei în domeniul reabilitării profesionale, care ulterior se vor traduce prin anumite politici concrete.
În plus, partea austriacă și-a reinterat poziția de a susține Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în alte priorități de pe lista ministerului, cum ar fi identificarea soluțiilor rapide și viabile pentru combaterea muncii informale, dar și diferite politici în domeniul asigurărilor sociale și egalității de gen.
Mihaela Rotari
Sa credem ca Ruxanda Glavan nu ne va dezamagi. S-a afirmat deja ca o persoana destul de ambitioasa iar cei din UE au dat clar de inteles ca sustin economic RM. Deci trebuie de lucrat si nu doar de facut material pentru presa.
A fi ambitios nu este destul mai sunt necesare si careva realizari, faptul ca se vor mari pensiile din luna aprilie este deja un pas bun, deci se pot face realizari..
Activa Glavan pentru dezvoltare relatiilor externe a Ministerului Muncii din Moldova, si asta pentru a garanta reusite in acest domeniu cu sprijin extern.
Saptamina trecuta cu cei din Turcia acum cu austrieci, glavan mizeaza pe relatii externe favorabile, atit pentru practici si reforme interne cit si sa asigure cetatenilor RM ce muncesc peste hotare un climat mai favorabil.