Ministerul Educației și Cercetării lansează Concursul de proiecte studențești, ediția 2026

Ministerul Educației și Cercetării lansează Concursul de proiecte studențești, ediția 2026

Ministerul Educației și Cercetării lansează, pentru al doilea an consecutiv, Concursul de proiecte ale studenților din instituțiile publice de învățământ superior din Republica Moldova, ediția 2026. Prin acest concurs sunt susținute inițiativele și proiectele care contribuie la dezvoltarea comunității studențești, la implicarea activă a studenților în viața universitară și la consolidarea dialogului dintre studenți și administrația instituțiilor de învățământ superior.

Scopul concursului este de a extinde accesul studenților la oportunități educaționale non-formale, contribuind la dezvoltarea competențelor și abilităților transversale, precum și la implicarea activă a acestora în procesele academice și comunitare.

Concursul se adresează instituțiilor publice de învățământ superior din subordinea Ministerului Educației și Cercetării, care, în colaborare cu structurile de autoguvernare studențească, vor propune și vor implementa proiecte dedicate studenților.

Instituțiile aplicante vor putea depune proiecte cu o valoare de până la 350.000 lei, în limita bugetului aprobat pentru finanțarea complementară.

Dosarele de participare se vor depune în format electronic (PDF și Word/Excel) la adresa cancelaria@mec.gov.md, până la data de 3 aprilie 2026, ora 17:00.

Dosarul de participare la concurs trebuie să includă:

  • Formularul de aplicare;
  • Scrisoare de susținere din partea autoguvernării studențești, semnată de cel puțin 10 membri;
  • Confirmarea cofinanțării din partea instituției publice de învățământ superior.

Toate detaliile privind criteriile de eligibilitate, procesul de aplicare și etapele de evaluare vedeți în Ordinul MEC nr. 544 din 20.03.2026 cu privire la organizarea și desfășurarea Concursului de proiecte ale studenților instituțiilor publice de învățământ superior, ediția 2026.

Pentru a facilita procesul de aplicare, vor fi organizate sesiuni de informare și instruire pentru reprezentanții instituțiilor de învățământ superior și pentru studenți.

Concursul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret.

Share