Mii de lalele și cutii cu bomboane. Surpriza Partidului “Șor” pentru doamnele din Orhei!
De Ziua Internațională a Femeii, doamnele și domnișoarele din Orhei au avut parte de o supriză plăcută din partea Partidului “Șor”.
De la orele dimineții, tinerii partidului, alături de Garda Populară au împărțit mii de lalele și cutii cu bomboane tuturor doamnelor întâlnite în oraș. Emoțiile femeilor au fost pe măsură: “un gest plăcut din partea partidului, primarul nostru mereu are grijă de noi și ține să ne felicite cu orice ocazie. Îi mulțumim din suflet!” – ne spune doamna Ecaterina Ciobanu.
Evenimentul a început din Piața Vasile Lupu, unde toate doamnele și domnișoarele au fost felicitate, după care „caravana de 8 martie” cu muzică și urări emoționante a pornit prin cartierele orașului.
Anvergura evenimentului a surprins doamnele și domnișoarele mergâng pe drum, la stațiile transportului public, la poarta casei și chiar la locul de muncă.
Și Doamna Elena s-a bucurat de supriză: “Este primul buchet de flori pe care l-am primit astăzi. Sunt obișnuită să primesc cadouri doar de la rude și prieteni, iar aici și din partea primarului.”
Mătușa Zinaida ne-a mărturisit că de ani buni nu a mai primit flori. “Mulțumesc mult primarului și partidului, nu am primit flori de vreo 2 ani. Domnul Șor are grijă de noi, pensionarii.”
Totodată de flori s-au bucurat și doamnele care sunt parte a Partidului Politic Șor.
În cadrul flashmob-ului dedicat Zilei Internaționale a femeii au fost împărțite peste două mii de lalele și cutii cu bomboane.
Mihaela Rotari