Marin Ciobanu: Principalele obstacole în calea atragerii de noi investiții străine în țara noastră este lipsa de personal calificat

Marin Ciobanu: Principalele obstacole în calea atragerii de noi investiții străine în țara noastră este lipsa de personal calificat

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, s-a aflat într-o vizită oficială de două zile la Chișinău, în perioada 29-30 septembrie 2021. Șeful statului este însoțit de o delegație, formată din reprezentanți ai mediului de afaceri. Programul vizitei sale a inclus și vizitarea, joi 30 septembrie, a Colegiului de Inginerie Strășeni.

Colegiul a fost inaugurat acum trei ani, cu sprijinul companiilor germane din Republica Moldova și cu susținerea directă, sub formă de finanțare și donare de echipamente din partea Germaniei. Drept urmare Colegiul de Inginerie din Strășeni reprezintă în momentul de față un simbol al cooperării moldo-germane, orientată spre dezvoltare și inovații.

Marin Ciobanu, administratorul principal al ZEL Bălți și directorul Colegiului de Inginerie, a menționat în discursul său, la Forumul oamenilor de afaceri moldo-german, din data de 29 septembrie că „Pe parcursul ultimului deceniu, zonele economice libere din Moldova s-au dovedit a fi un instrument de atragere a investițiilor străine directe și de stimulare a dezvoltării industriale a țării. Contribuția ZEL-urilor la dezvoltarea economiei naționale este în creștere. Un factor important pentru competitivitatea unei țări este forța de muncă calificată. În cele mai multe cazuri, acest factor este mai important decât stimulentele fiscale. Am început acum trei ani să pregătim tineri într-un sistem dual de educație bazat pe experiența germană, prin intermediul Colegiului de Inginerie nou înființat. Astăzi este una dintre cele mai bine dotate instituții de învățământ din Moldova, oferind studenților o gamă largă de cunoștințe și abilități. Sistemul de învățământ dual este important pentru noi, pentru că prin intermediul acestuia există o sincronizare între cererea de pe piața muncii și oferta din sistemul de învățământ”.

În discursul de astăzi, la Colegiul de Inginerie, Marin Ciobanu, a mulțumit președintelui Germaniei pentru sprijinul și susținerea din partea țării sale, menționând că „unul dintre principalele obstacole în calea atragerii de noi investiții străine în țara noastră este lipsa de personal calificat, capabil să lucreze cu echipamente moderne și să corespundă celor mai înalte standarde de producție tehnologică. Acesta este motivul pentru care s-a născut ideea înființării unui Colegiu de Inginerie la Strășeni, iar companiile germane, care sunt rezidenții “ancoră” ai ZEL Bălți, au sprijinit benevol acest proiect”.

Marin Ciobanu a precizat, de asemenea,  că firmele germane reprezintă investiții de 160 de milioane de euro pe teritoriul zonei, precum și peste 8.000 de locuri de muncă create. Astfel, aceștia sunt extrem de interesați de dezvoltarea durabilă a întreprinderilor lor, ceea ce implică, de asemenea, formarea de personal calificat în domeniul ingineriei.

„În cei trei ani de la deschiderea Colegiului din Strășeni, investițiile în această instituție au depășit 2 milioane de euro. Acesta este împărțit aproximativ în mod egal între finanțarea de la bugetul moldovenesc și asistența din partea colegilor noștri germani. Anul acesta am avut a doua promoție de absolvenți-ucenici, în fiecare an pregătim 25 de ingineri de nivel mediu pentru economia națională. Aceștia sunt, în principal, specialiști pentru companiile care cooperează cu Colegiul în procesul de învățământ dual – ucenicii au stagii și pregătire practică cu acestea. În prezent, avem peste 20 de parteneri, dintre care majoritatea sunt companii germane. Este important de remarcat faptul că absolvenții noștri obțin cunoștințele și abilitățile necesare pentru a lucra cu cele mai moderne echipamente”.

Din delegația oficială a președintelui, Frank-Walter Steinmeier, au făcut parte oameni de afaceri și alte oficialități.  La întrunirea de astăzi au mai participat Valentina Casian, primarul orașului Strășeni, Manfred Thümler, fondator și director al întreprinderii cu capital străin Grip-Engineering, Igor Corman, director la Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN) și alți reprezentanți ai companiilor partenere.

Vizita s-a finalizat cu prezentarea unor laboratoare din cadrul instituției: laboratorul de imprimare 3D; laboratorul pneumatic și hydraulic; laboratorul de robotică etc.

9 8 7 6 2 4 1

Cristina Pendea

Share