Mai multă ordine în construcții: Legea privind calitatea în construcții a fost modificată

Mai multă ordine în construcții: Legea privind calitatea în construcții a fost modificată

Sistemul calității în construcții va fi îmbunătățit. Deputații au aprobat, în lectură finală, proiectul de modificare a Legii privind calitatea în construcții și Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcție.

Modificările se referă la calitatea în construcții, autorizarea executării lucrărilor de construcție și la reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Obiectivul PROIECTULUI de lege constă în completarea cadrului normativ cu prevederi referitoare la Comitetele tehnice specializate în domeniul construcțiilor, pentru a reflecta activitatea acestora în procesul de elaborare a documentelor normative.

Totodată, proiectul stabilește că termenul de garanție post recepție pentru lucrările de construcție va fi de cinci ani. Această reglementare va fi prevăzută expres, în contextul obligațiilor executanților lucrărilor de construcție, dar și a răspunderii patrimoniale a agenților economici, prin prisma termenului de remediere a viciilor.

Se propune ca documentul să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Guvernul, în termen de șase luni de la data intrării în vigoare a acestuia, va aduce actele sale normative în concordanță cu noul act legislativ.

Share