Linie nouă de troleibuz spre localitatea Bubuieci
Primăria municipiului Chişinău informează că, în decurs de 10 zile, va fi deschisă o nouă rută de troleibuz cu propulsie autonomă, spre localitatea Bubuieci.
Astfel, locuitorii comunei vor beneficia de servicii mai calitative de transport public de călători, ca urmare a multiplelor solicitări parvenite din partea acestora către municipalitate.
Un troleibuz nou, cu propulsie autonomă, a fost testat astăzi pe traseul spre localitatea Bubuieci.
Pe viitoarea cursă se preconizează includerea a 3 unități noi de transport, care se află în prezent în rodaj.
Itinerarul rutei de troleibuz spre comuna Bubuieci urmează a fi definitivat în câteva zile, în condițiile când la moment sunt examinate 4 variante de traseu. Una din opțiuni prevede legătura dintre centrul urbei (str. Ismail) și comuna Bubuieci. Decizia finală va fi luată de specialiști după ce se vor fi asigura că există posibilitate tehnică pentru reîncărcarea bateriilor troleibuzelor.
Amintim că troleibuze cu propulsie autonomă circulă deja în următoarele localități suburbane: or. Sângera (ruta 31), comuna Stăuceni (ruta nr. 32), satul Trușeni (ruta nr. 34), or. Durlești (ruta nr. 35) și spre Ialoveni (ruta nr. 36).
Mihaela Rotari