Limita neimpozabilă pentru trimiterile poștale internaționale se micșorează

Limita neimpozabilă pentru trimiterile poștale internaționale se micșorează

Serviciul Vamal anunță că, începând cu 01 ianuarie 2020, se micșorează limita neimpozabilă pentru bunurile introduse prin intermediul trimiterilor poștale internaționale. Suma maximă pentru care nu se vor percepe plăți vamale va fi de 200 de euro.

Subiecții acestor modificări sunt persoanele fizice care introduc mărfuri pentru uz personal, în cadrul tranzacțiilor comerciale (B2C – de la business la consumator) prin intermediul coletelor poștale internaționale.

Astfel, coletele destinate persoanelor fizice, a căror valoare intrinsecă la importul în Republica Moldova nu depășește suma de 200 de euro și nu sunt destinate comercializării vor fi scutite de plățile vamale (TVA, accize, taxe vamale, taxa pentru proceduri vamale).

Valoarea intrinsecă reprezintă valoarea efectivă a mărfii, ce nu include costurile de transport, de asigurare și nici costul încărcării, descărcării și transbordării mărfii.

În cazurile în care mărfurile au caracter comercial, depășesc limitele cantitative stabilite de legislație sau valoarea intrinsecă a acestora depășește limita neimpozabilă de 200 de euro, plățile vamale se vor calcula pornind de la valoarea mărfurilor în vamă.  Este de menționat că limita neimpozabilă nu micșorează valoarea impozabilă a mărfurilor.

Modificările au fost aprobate prin Legea Nr. 122 din 16.08.2019 pentru modificarea unor acte legislative.

Mihaela Rotari

Share